În opinia mea, desigur, și în urma testării celor mai interesante fonduri de ten de pe piața noastră, am reușit să fac un top al celor mai bune fonduri de ten, în care locul 1 se detașează cu mult.
Criterii
Pentru că mi s-a spus de câteva ori să nu mai folosesc fond de ten pentru că mă îmbătrânește și pentru că acum o lună m-am speriat de tenul meu când m-am privit în oglindă la lumină naturală, am decis să încep căutările pentru fondul de ten perfect.
Vroiam un fond de ten care să acopere bine imperfecțiunile, fără să scoată în evidență liniile fine/ridurile și fără să producă aspectul de mască/cakey după câteva ore de la aplicare. Cu alte cuvinte, vroiam să testez tot ce se poate dintre soluțiile de top, fără să mă mai uit la preț. Dădeam oricât pentru fondul de ten perfect.
Tipul de ten pe care am testat
Tenul meu este mixt, acneic moderat și am 34 de ani deci câteva riduri ici-colo, sau linii fine, de expresie.
Problema cu ridurile de expresie era că, deși nu se vedeau cu ochiul liber când avem fața curată, deveneau foarte vizibile după aplicarea fondului de ten, oricărui fond de ten folosit până atunci. Am observat că, imediat după aplicare, tenul arată impecabil, dar după câteva ore, fondul de ten începea să ”crape” în anumite zone pe față, în special în partea stângă a gurii și sub ochi.
Topul meu
Locul 8 – NYX Mineral Stick Foundation
Acesta este cel mai prost fond de ten pe care l-am încercat. La intrarea în magazinul NYX, am cerut o recomandare pentru un fond de ten care nu scoate ridurile fine în evidență și am fost direcționată către standul cu mostrele acestui fond de ten. L-am aplicat pe toată fața. Nu s-a uniformizat și arăta îngrozitor pe piele, așa că l-am demachiat rapid cu o soluție pentru ochi și buze din magazin.
Locul 7 – Flormar Smooth Touch
În magazinul Flormar am cerut o recomandare de fond de ten care nu scoate ridurile în evidență, hidratant și cu acoperire medie. Mi-a fost oferit spre testare acest fond de ten, care se presupune a fi ușor de purtat. Sincer, consistența este groasă și sufocă pielea. Scoate cele mai mici detalii în evidență imediat după aplicare așa că am zis pas.
Locul 6 – Estee Lauder Perfectionist, L’Oreal Lumi Magique, Rimmel Lasting Finish 25h, Seventeen Matte Plus, Max Factor Face Finity, etc.
Aici am inclus mai multe fonduri de ten pentru că toate s-au comportat la fel. Finishul este superb, mat, acoperirea medie-mare, dar la scurt timp fondul de ten crapă pe piele și scoate în evidență toate liniile, după care se transformă într-o mască scârboasă.
Locul 5 – Pupa Like a Doll
Este un pic mai bun decât anterioarele, de pe locul 6. Nu evidențiază ridurile la fel de tare și acoperă bine. Este un fond de ten cuminte, plăcut, potrivit, zic eu, pentru un ten fără probleme și persoane fără prea multe pretenții.
Locul 4 – Melkior Defining Foundation
Acest fond de ten a fost destul de interesant. Imediat după aplicare avea un aspect de mască, foarte urât, dar dupa o oră s-a așezat frumos. Finishul este mat, plăcut. Mie mi-a plăcut dar parcă încărca prea tare fața. Vroiam ceva mai ușor.
Locul 3 – Maybelline Dream Satin
Am aplicat în una din zile varianta Affinitone pentru Sun Beige și mi-a plăcut la nebunie culoarea și finishul, dar la scurt timp a crăopat și el pe ten. Următoarea zi am testat Maybelline Dream Satin, 48, Sun Beige. Hmm… am observat imediat că oferă un finsaj satinat, luminos, potrivit pentru vară. Nuanța este superbă, un bronz auriu convingător. Mi- plăcut la nebunie! După câteva ore de la aplicare se mai ștersese de pe piele ici-colo în urma pupăturilor iubitului meu, dar ce mi-a plăcut a fost că rezistă totuși foarte bine daca nu este atins. Oxidează foarte puțin.
Mai mult, deși acoperirea era medie, fondul de ten nu mi-a uscat pielea și, cel mai important, nu mi-a evidențiat niciun rid, nicăieri. Nu s-a adunat sub ochi, nu nimic. Mi-a cam atras atenția dar am rămas sceptică până următoarea zi, când l-am testat din nou ca să mă conving.
Locul 2 – Dior Capture Totale
Un fond de ten superb! Nu, nu merită 400 de lei, dar este foarte bun. Acoperă bine, finisajul este unul natural. Este un fond de ten ușor, potrivit pentru orice tip de ten, indiferent de vârstă și imperfecțiuni.
L-am testat de două ori dar ceva nu m-a convins. În afară de prețul exagerat, mi-a scos un rid în evidență, exact ridul cel mai important de pe față, iar asta m-a bosumflat.
Nu mint – dacă nu găseam ceva mai bun, cred că strângeam bani și-l cumpăram. Am continuat căutările, totuși, în speranța că poate, poate găsesc ceva la fel de bun dar la un preț mai accesibil.
Locul 1 – Lancome Teint Visionnaire
După lungi căutări, am reușit să găsesc cel mai bun fond de ten de pe piața de la noi, un fond de ten unic, care face absolut tot! Nu exagerez cu nimic. Vă recomand să-l testați în magazine și o să vă convingeți.
Teint Visionnaire este extraordinar! Este fondul de ten all-in-one. Este fondul de ten perfect. De ce? Pentru că acoperă foarte bine, este foarte lejer, este foarte ușor de aplicat prin orice metodă, se adaptează nuanței tenului, rezistă mult, arată natural pe ten, conține corector încorporat în capac (care este la fel de bun) și tratează ridurile și imperfecțiunile, conținând formula specială Lancome și ser antirid.
Mi-a plăcut foarte mult și consistența. Nu am mai văzut un fond de ten care să arate ca un ulei colorat. Este foarte subțire și se aplică foarte ușor. Finishul este unul natural, nu este nici mat, nici lucios. Uniformizează perfect tenul și maschează toate imperfecțiunile fără să scoată nici cel mai mic rid în evidență. Costă în jur de 250 lei.
Pe care l-am ales.
Într-un final, pentru că a fost ultimul pe care l-am testat și care mi-a plăcut, am cumpărat Maybelline. Ce-i drept, m-am zgârcit, dar am vrut să-i dau o șansă. Deocamdată nu regret. Vom vedea pe parcurs.
Totuși, dacă sunteți în căutarea fondului de ten perfect, care face tot și nu necesită ajustări (primer profesional, pudră, etc.), încercați Lancome Teint Visionnaire. Nu vă zgârciți ca mine pentru ca fondul acesta de ten face toți banii.
Vă pup și aștept păreri în comentarii.