Acum câteva luni schimbam posturile pe tv, în căutare de ceva interesant de urmărit. Peste tot erau ba reclame, ba emisiuni neinteresante. Când m-am hotărât sa plec din cameră a început reclama la Bonilash. Deși întotdeauna schimb canalul atunci când încep reclame, pentru ca mă stresează, de data asta am zarit ceva care mi-a captat atenția – o pleoapa cu gene care creșteau și creșteau… și au crescut până s-au făcut foarte lungi și frumoase! Nu râdeți! Toți avem puncte sensibile.
Am așteptat să văd toată reclama. Era vorba de un produs nou care promite stimularea creșterii genelor până la de câteva ori lungimea lor inițială. Am rămas uimită de imaginile cu genele care se alungeau și mi-am dat seama că, dacă funcționează conform informațiilor de promovare, este exact soluția care m-ar ajuta să scap de complexul genelor scurte și drepte pe care nu le pot arcui și evidenția decât folosind clește, rimel waterproof și un proces de demachiere ce-mi irită ochii. Mi-am zis: trebuie să-l am!
Câteva zile nu mi-am putut lua gândul de la produs, m-am interesat cât costă și mi-am dat seama că nu mi-l permit momentan dar, într-un final, am avut norocul să primesc o mostră de testare pentru acest review.
Este a patra zi de-abia, de când am început aplicarea zilnică a serului și intenționez ca, în acest articol, să public toate update-urile despre efectul Bonilash asupra genelor mele pe parcursul celor 12 săptămâni de tratament.
Tipul de gene cu care fac review-ul
Genele mele sunt scurte, subțiri și drepte, chiar aplecate. La măsurarea cu rigla, se pare ca au 6 mm în lungime. Nu le pot evidenția în cadrul machiajului decât dacă le curbez folosind clește special și mascara waterproof. Rezultatul este spectaculos dar dacă aveam genele curbate și lungi natural, era de ajuns să aplic în fugă un rimel obișnuit. Un alt dezavantaj este că, în urma demachierii mascarei waterproof, am ochii iritați cam două zile pentru că sufăr de sindromul ochiului uscat. Picăturile oftalmice nu ajută.
În poze vedeți cam cum arată genele mele cu mascara.
Prezentarea produsului
Din informațiile oficiale de pe ambalaj și de pe site-ul oficial, Bonilash este un ser ce stimulează creșterea genelor, având la bază substanța activă numită bimatoprost. Efectele acesteia includ alungirea, îngroșarea, întărirea, înmulțirea și intensificarea culorii genelor, în paralel cu menținerea sănătății firelor de păr. Bonilash promite gene mai lungi cu până la 25% după 12 săptămâni de utilizare în mod regulat.
Ingrediente
Apă, glicerină, hidroxietilceluloză, pentenol, bimatoprost, amino-acizi din mătase, biotinoil tripeptide-1, biotină, imidazodinyl urea, benzoat de sodiu, clorură de sodiu, fenoxietanol, etilhexil glicerină
Cum se folosește Bonilash
Bonilash vine într-un tub subțire ce conține 3ml de ser și aplicatorul sub forma unei pensule ca de tuș clasic. Se aplică exact ca tușul, pe conturul pleoapei superioare, deasupra liniei genelor. Lichidul este incolor, inodor și ușor de aplicat.
Se recomandă aplicarea seara, înainte de culcare, pentru că atunci se face demachierea și este important ca genele să fie curate și uscate. Deși am citit că unele persoane au experimentat senzații de usturime la aplicare, mie nu mi s-a întâmplat. Nu am avut nicio senzație, nici măcar de rece sau cald. Eu aplic Bonilash noaptea târziu, când știu că nu mai urmează să-mi ating ochii cu ceva; mai stau două ore prin bucătărie la laptop și mă culc. A doua zi, la fel, nu simt nimic la nivelul pleoapelor.
Prima impresie
Am început tratamentul cu Bonilas pe 17 noiembrie. După doar 5 zile de utilizare cred că este prea devreme pentru ca schimbările să fie sesizabile. Voi reveni în același articol la finalul primei săptămâni ca să vă povestesc schimbările, iar apoi săptămânal, până trec toate cele 12 săptămâni recomandate de tratament.
Până acum pot să spun doar că totul decurge conform așteptărilor. Mă bucur că pot folosi mascara în timpul tratamentului fără probleme și am citit că Bonilash poate fi folosit și de persoanele ce poartă lentile de contact, machiaj permanent sau au genele vopsite cu henna.
Dupa prima săptămână de utilizare – 24 noiembrie 2016
Am revenit după 7 zile de utilizare a serului ca să vă spun ce schimbări am observat. Ei bine, deocamdată nu am vești bune să vă dau, nici rele. Pot să spun doar că am început să simt și eu acele senzații de usturime la baza genelor, după aplicare, plus mâncărime. Mă gândesc că, probabil, așa se simte când începe să-și facă efectul serul. Cu toate astea, nu observ să-mi fi crescut genele în lungime sau să se fi îndesit.
Mi-am amintit zilele trecute de o întâmplare de anul trecut, când un produs ca Bonilash cred că m-ar fi ajutat să trec peste o problemă destul de neplăcută. Mă pregăteam să merg într-o vizită și foloseam noul meu ondulator de gene de la Elite. Deși este un instrument destul de rezistent, bine construit, cu arc bun, etc., am presat mai tare genele și mi le-a taiat. Am așteptat cam 3 luni până să-mi crească la loc, deci un timp îndelungat nu am putut folosi rimel. Probabil că dacă aveam Bonilash atunci, aș fi avut din nou gene normale într-un timp mai scurt.
Revin peste încă o săptămână de tratament sau când voi vedea primele schimbări.
Dupa a treia saptamana de utilizare – 10 decembrie 2016
Am observat primele schimbări de la începerea tratamentului cu Bonilash încă de acum o săptămână dar am vrut să aștept ca să fiu sigură ca nu mă amăgesc singură. Este vorba despre noi fire de păr care mi-au crescut în plus, pe partea superioară a liniei genelor. Mai exact, mi-a crescut un nou rând de gene chiar pe zona unde aplic serul în fiecare noapte.
Din păcate nu reușesc să surprind acest detaliu în fotografii nici la 13MP, dar promit să mai încerc.
Cum mi-am dat seama deși nu obișnuiesc să-mi studiez genele zi de zi? Ei bine, mă spălam pe față într-una din zile, ziua, și mă mâncau ”genele”. În timp ce îmi scărpinam ochii am observat pe pleoapa superioara o geană crescută deasupra liniei genelor. Mi-am dat seama că este efectul Bonilash pentru nu mi-au căzut gene în ultima vreme, cu atât mai puțin un rând întreg, deci nu avea cum să fie o geană crescută ”la loc”. Peste câteva zile m-am uitat din nou cu atenție și am văzut și alte gene noi, crescute pe rândul nou. Acum nu mai observ nimic în plus, deci presupun ca noul rând de gene este întreg.
Aștept să văd următoarele efecte în săptămânile ce urmează și vă țin la curent.