Blog de beauty, lifestyle si review-uri

Review: Rimel Maybelline Volum’ Express The Rocket Waterproof

Review Rimel Maybelline Rocket Waterproof (2)

Am ales acest subiect pentru prima mea postare de pe blog pentru ca e vorba de primul produs care m-a convins ca merita sa invat sa ma machiez. Totul a inceput cu cateva luni in urma, cand mi-a revenit in minte o scurta discutie cu sotul meu. Ma intreba de ce nu ma machiez si eu, iar eu ii explicam ca nu are rost din moment ce genele mele sunt scurte si drepte, iar un machiaj nu poate fi complet fara rimel.

Cum mare parte din timp il petrec pe Internet si stiind cat de util este Youtube cand vrei sa inveti ceva nou, am dat o cautare dupa “how curl eyelashes”. Am vizionat prima oara clipul unei tipe asiatice care arata cum isi curbeaza genele foarte simplu. A fost wow! Tipa folosea un cleste pentru curbat genele si recomanda mascara Maybelline Volum’ Express The Rocket Waterproof. Am vizualizat si alte tutoriale si la scurt timp mi-am cumparat cele doua produse cheie.

Despre rimel

Mascara Maybelline Volum’ Express The Rocket Waterproof, folosit impreuna cu un ondulator de gene, este perfect pentru arcuirea genelor scurte si drepte! Vine intr-un ambalaj in nuante de albastru, pentru a se diferentia un pic de versiunea non-waterproof, si are forma bombata cu care ne-au obisnuit rimelurile Maybelline.

Rimelul este descris ca fiind unul pentru volum, cu consistenta de gel ce promite volum instantaneu, de pana la 6x. Foloseste o periuta supersonica Jet-Glide cu peri flexibili si un ax rigid care pune presiune pe gene depozitand o cantitate mare de mascara pe fiecare.

Periuta este diferita de a unui rimel clasic. Mi-e greu sa explic asta in cuvinte; cel mai indicat ar fi sa testati produsul intr-un magazin. Este conceputa in asa fel incat sa nu aplice cantitati mari pe gene si evita astfel lipirea genelor intre ele. Ma refer la cunoscutul efect de clumping.

Review Rimel Maybelline Rocket Waterproof (4)
Review Rimel Maybelline Rocket Waterproof (3)

Lista de ingrediente:
Isododecane, Cera Alba/Beeswax/Cire Dabeille, Copernicia Cerifera Cera/Carnauba Wax/Cire De Carnauba, Disteardimonium Hectorite, Aqua/Water/Eau, Allyl Stearate/Va Copolymer, Alcohol Denat., Oryza Sativa Cera/Rice Bran Wax, Paraffin, Polyvinyl Laurate, Vp/Eicosene Copolymer, Propylene Carbonate, Talc, Ethylenediamine/Stearyl Dimer Dilinoleate Copolymer, Peg-30 Glyceryl Stearate, Propylparaben, Methylparaben, Hydrogenated Jojoba Oil. May Contain: CI 77492, CI 77499/Iron Oxides, CI 77891/Titanium Dioxide, Mica, CI 75470/Carmine, CI 77007/Ultramarines, CI 77288/Chromium Oxide Greens, CI 77289 / Chromium Hydroxide Green, CI 77742/Manganese Violet, CI 77510/Ferric Ferrocyanide.

Usurinta de aplicare si cum se comporta rimelul pe gene

Rimelul se aplica precum orice alt rimel si se consuma intr-un timp normal. Pe mine m-a tinut cam trei luni si l-am folosit o data la doua-trei zile.

Puteti sa-l aplicati in doua straturi, fara sa asteptati uscarea primului. Rezista foarte bine vara si nu se intinde pe pleoape. Intr-o zi obisnuita il port pe gene aproximativ 6-8 ore iar cand vin acasa genele arata ca imediat dupa aplicare, plus ca genele nu mi se lasa si nu se indreapta.

Un alt aspect care pentru mine este esential este ca produsele de make-up pe care le aplic in zona ochilor sa nu imi irite ochii si sa nu produca nici cel mai mic disconfort, mai ales ca sufar de sindromul ochiului uscat. Vreau sa spun ca nici macar nu simt acest rimel pe gene, chiar daca il aplic in doua straturi generoase.

Puteti purta The Rocket Waterproof intr-un singur strat, in doua straturi generoase, sau impreuna cu un rimel obisnuit, non-waterproof, ca al doilea strat, daca vreti sa faceti economie. Genele nu se lasa, indiferent ce optiune alegeti. Totusi nu pot garanta ca nu se va intinde pe pleoape stratul non-waterproof.

Va arat si cateva poze before & after ca sa vedeti ce diferenta mare face acest rimel. In imagini port un singur strat de mascara.

Review Rimel Maybelline Rocket Waterproof (5)
Review Rimel Maybelline Rocket Waterproof (1)

Indepartarea rimelului

E, aici am avut eu dificultati si a durat ceva pana am gasit solutia. Rimelul este foarte rezistent, chiar si la demachiante de calitate. Nu merge indepartat cu lotiune micelara sau alt demachiant bun; trebuie neaparat un produs conceput pentru indepartarea machiajului waterproof. M-am amuzat cand am citit pe site-ul oficial Maybelline ca se indeparteaza cu apa si sapun. Nu pot sa-mi imaginez ce a fost in mintea celui care a scris asa ceva, dar e informatie falsa.

Intai am incercat cu apa si sapun, lotiune micelara, crema de fata, unt de cocos, ulei de masline si demachiant bifazic. Functioneaza produsele uleioase sau cremoase dar m-am ales cu niste usturimi de ochi foarte puternice si ochi inrositi, umflati, traumatisme care treceau cam in trei zile. Asta pana am incercat demachiantul L’oreal bifazic pentru ochi. O sa va povestesc si despre el in curand. Totul e sa indepartati machiajul/rimelul cu discuri demachiante imbibate in solutie dar sa nu va spalati apoi cu sapun; trebuie sa va clatiti cu apa si atat, dupa care stergeti usor ochii cu un prosop moale.

Unde se gaseste

Am vazut acest rimel in toate supermarket-urile ce au la vanzare produse de makeup, precum si in toate hypermarket-urile. Eu l-am cumparat din magazinul Alfa Beta din Constanta. Pe primul tub am dat, daca mi-aduc bine aminte, 15 lei, pentru ca era la oferta, iar a doua oara (acum cateva zile) 30,5 lei. In Auchan era 21 lei ieri, iar in alte locuri l-am vazut la aproape 40 lei.

Am citit ca rimelul exista in trei variante de culori, dar in Constanta (si tind sa cred ca asa e momentan in toata tara) l-am gasit doar negru.

Concluzie

Momentan este rimelul meu preferat si nu intentionez sa-l schimb in curand, dar voi cumpara si alte rimeluri ca sa pot face comparatie. Il recomand celor ce cauta un rimel foarte bun pentru curbarea genelor, precum si celor ce vor un produs de ultima generatie, waterproof, cu rezistenta indelungata si care nu produce efect de clumping.

Comments on: "Review: Rimel Maybelline Volum’ Express The Rocket Waterproof" (3)

  1. […] va spuneam intr-un review anterior, pentru curbarea genelor mele scurte si drepte trebuie sa folosesc rimel rezistent la apa. Folosesc […]

  2. […] sunt multumita de rimelul waterproof Maybelline The Rocket, am vrut sa incerc si altceva, tot rezistent la apa. Cautam ceva care poate fi indepartat mai usor […]

  3. […] pentru un machiaj profesionist al ochilor, realizat de un amator ambitios. Am folosit mult timp mascara waterproof pentru gene arcuite perfect si baza de machiaj […]

Lasa un comentariu la: "Review: Rimel Maybelline Volum’ Express The Rocket Waterproof"